Erupţia dentară reprezintă ultima etapă de formare a dinţilor, constituind un proces fiziologic prin care dintele migrează în dezvoltare să de la locul de formare din interiorul osului maxilar către cavitatea bucală. La sfârşitul acestui proces dintele îşi va găsi locul pe arcadă, realizând raporturi de vecinătate potrivit unui cod genetic caracteristic fiecărui individ.

În mod normal, erupţia dentară începe în jurul vârstei de 6 luni, odată cu erupţia primilor dinţi temporari şi se termină la 2 ani şi jumătate, pentru dinţii temporari şi în jurul vârstei de 18-25 de ani pentru cei permanenţi, odată cu erupţia molarului de minte. Erupţia acestui dinte însă poate aparea, în mod excepţional şi după vârstă de 60 de ani, sau după pierderea celorlalţi dinţi de pe arcadă, în faza în care deja se ajunge la utilizarea protezelor dentare.

În mod normal maturizarea şi erupţia dinţilor sunt concordante cu vârstă cronologică a copilului, dar pot fi şi discordante, în sensul unei erupţii precoce sau, dimpotrivă, întârziate. Unele abateri de la normal privesc localizarea dinţilor sau poziţia lor, în raport cu substratul osos.

Tulburările în erupţia tardiva

Tulburările erupţiei dentare se referă la modificări în ceea ce priveşte vârsta de erupţie normală a dinţilor pe arcadă, ordinea în care erup dinţii, ritmul lor de erupţie sau poziţia în care erup.

În ceea ce priveşte vârsta de erupţie dentară, putem vorbi de o erupţie precoce sau o erupţie întârziată faţă de normal. Se referă atât la apariţia dinţilor temporari, cât şi la a celor permanenţi, cu consecinţe diferite asupra dinamicii şi funcţionalităţii aparatului dento-maxilar.

– Erupţia precoce se referă la apariţia anticipată a dinţilor normal conformaţi în cavitatea bucală. Apare o dezvoltare precoce şi o accelerare în calcifierea acestor dinţi cauzată fie de factori de ordin general (factori de mediu, sex, unele stări patologice endocrine sau boli febrile) sau factori locali (extracţia dinţilor temporari cu 6-12 luni înainte de perioada de erupţie a dintelui permanent stimulează apariţia precoce pe arcadă a acestuia cu apariţia unor tulburări şi în ordinea de erupţie).

– Erupţia întârziată (tardivă) înseamnă apariţia dinţilor în cavitatea bucală după un interval de timp mai mare decât intervalul mediu considerat normal pentru tipul rasial.
Întârzierile în erupţia dentară pot fi de cauze fiziologice sau patologice.

– Cauzele fiziologice pot fi reprezentate de persistenţa dinţilor temporari peste vârsta normală de erupţie a celor definitivi (dinţi care au fost loviţi şi, datorită traumatismului, au realizat o anchiloză dento-alveolară) sau de formarea unui ţesut dens, greu de străbătut la nivelul cavităţii bucale (apare ca o consecinţă a extracţiei dinţilor temporari cu mai mult de doi ani înainte de înlocuirea lor fiziologică
– Întârzierile de cauza patologică sunt datorate fie unor cauze locale (obstacole în calea erupţiei dintelui), fie unor cauze generale, sistemice (mai rar). Cauzele locale (obstacolele) sunt fie gingivale, tumorale, dentare sau osoase. Ele trebuiesc depistate şi îndepărtate cât mai devreme pentru o bună dezvoltare a dintelui în sistemul dento-alveolar.

Tulburările în ordinea de erupţie dentară pot fi direct legate de tulburările în vârsta de erupţie. Şi ordinea de erupţie va fi influenţată de cauze locale (cu efect asupra unui grup restrâns de dinţi) sau de cauze generale (cu afectare extinsă la nivelul arcadelor). Manifestările cele mai frecvente şi deranjante se întâlnesc la nivelul sectorului frontal al arcadelor dentare.eruptia precoce

În ceea ce priveşte ritmul de erupţie dentară, acesta este legat în primul rând de procesul normal de creştere al maxilarelor, proces ce va oferi spaţiu pentru apariţia dinţilor pe arcade. Tulburări de ritm al erupţiei pot apare atunci când dezvoltarea insuficientă, la un moment dat, a maxilarelor diminua spaţiul necesar erupţiei dentare. Există chiar situaţii în care la nivelul unei hemiarcade dinţii deja au erupt şi au atins nivelul planului de ocluzie în timp ce pe hemiarcada opusă ei nu au erupt sau sunt în erupţie, dar nu au atins nivelul planului de ocluzie.

Tulburările legate de poziţia de erupţie a dinţilor recunosc o etiologie diversă, legată atât de cauze generale cât şi locale, ce provoacă lipsa de spaţiu pe arcadele dentare, determină obstacole în erupţie sau persistenţa dinţilor temporari. Dintre tulburările de poziţie, amintim malpoziţiile (presupun apariţia dintelui în poziţie modificată pe arcadă, dar în apropiere de locul normal de erupţie), transpoziţiile dentare (presupun inversarea poziţiei între doi dinţi vecini ca locuri pe arcadă cu consecinţe defavorabile estetic, dacă apar la nivel incisiv-canin sau canin-premolar) şi heterotopiile (se referă la prezenţa dintelui la distanţă mare de locul normal de erupţie). Toate aceste tulburări de poziţie necesită tratament chirurgical, eventual asociat cu un tratament ortodontic corect condus.