Totul despre implantul dentar
Ce este un implant dentar?
Implantul dentar este o piesa din titan, cel mai adesea sub forma unui surub, care serveste ca inlocuitor pentru radacina unui dinte natural lipsa.
Plasarea se face dupa ce locul extractiei s-a vindecat sau imediat dupa extractie, printr-o interventie chirurgicala nu foarte complicata, comparand-o ca agresivitate cu o extractie.
Dupa un timp, necesar integrarii in os, implantului i se ataseaza o alta piesa metalica numita bont protetic, deasupra caruia medicul poate plasa coroana, puntea sau proteza ce va inlocui dintele sau dintii lipsa.
Cine este candidat pentru implant ?
In general orice persoana careia ii lipseste unul sau mai multi dinti. Principalele limite sunt date de cantitatea si calitatea osului receptor, pozitia sinusului maxilar sau nervului alveolar-inferior, cauze legate de starea generala a organismului (pacientul este inca in crestere sau sufera de afectiuni generale cum ar fi diabetul zaharat, anumite afectiuni ale sangelui, etc.). De aceea, inaintea de plasarea implanturilor dentare se vor face un set de radiografii speciale, si analize de sange.
Este varsta o problema?
Ocazional, pacientii mai varstnici isi exprima ingrijorarea ca varsta lor ii poate impiedica sa beneficieze pe deplin de implanturile dentare. Cu toate acestea, sanatatea este un factor mult mai important decat varsta, si daca sunteti suficient de sanatos pentru a vi se extrage un dinte, probabil ca sunteti destul de sanatos si pentru a beneficia de un implant dentar. Tratamentul cu implanturi poate fi contraindicat in cazul anumitor boli cronice. Specialistii nostri vor determina daca sunteti sau nu un candidat pentru implanturi dentare, dupa o evaluare atenta a tuturor testelor si istoricului dumneavoastra dentar.
O intrebare scurta, dar foarte importanta: DOARE?
Unii oameni prezinta ingrijorari specifice in legatura cu tratamentele stomatologice, unii urasc durerea, iar altii numai ideea in sine.
In practica stomatologica actuala sunt putine probleme pe care se pune accentul asa cum se pune pe acest aspect. Datorita evolutiei echipamentelor si medicatiei, precum si pregatirii echipei de anestezisti, pacientii sustin ca se simt mult mai confortabil cu tratamentul lor decat s-au simtit vreodata in trecut. Odata ce planul de tratament a fost schitat se poate raspunde cu usurinta la intrebarile dumneavoastra referitoare la disconfort si controlul durerii.
Care sunt etapele de tratament si cat dureaza?
Dupa testele de care vorbeam se incepe interventia de plasare a implantului, sub anestezie. Dupa ce acesta este inserat in os, se acopera cu gingie, iar pacientul nu simte in afara firelor de sutura nimic in plus. Un disconfort moderat poate aparea dupa aproximativ 3 ore, atunci cand anestezia inceteaza sa-si mai faca efectul. Aceasta interventie dureaza aproximativ o ora, poate un timp mai indelungat daca este plasat un numar mai mare de implanturi. Urmeaza perioada de vindecare, asa numita perioada de osteointegrare, care este de 3 pana la 6 luni. Apoi este atasat bontul protetic. Din acest moment protezarea prin coroane, punti sau proteze mai necesita cateva sedinte, deci cateva zile.
De retinut este ca fiecare pacient reprezinta un caz unic si de aceea este dificil de mentionat un timp anume.
Cum imi vor afecta implanturile dentare viata?
Dintii sustinuti de implanturi vor arata si vor functiona ca si dintii naturali. Acest lucru inseamna ca puteti manca si bea ca de obicei.
Protezarea cu ajutorul implanturilor dentare imbunatateste concret calitatea vietii. Persoanele care pana atunci erau jenate si ingrijorate din cauza problemelor sunt intotdeauna coplesite de ceea ce noua lor dantura poate sa faca pentru increderea in sine.
Voi putea mesteca cu aceeasi forta si presiune ca si cu dintii naturali?
Da! Dupa o scurta perioada de adaptare capacitatea de masticatie este comparabila cu cea a dintilor naturali.
Sursa:http://www.sfatulmedicului.ro/Implantologie/totul-despre-implantul-dentar_440