Cum alegem periuta de dinti?

Home »  Uncategorized »  Cum alegem periuta de dinti?

Cum alegem periuta de dinti?

On iulie 28, 2013, Posted by , In Uncategorized, With No Comments

PERIUTA

Nu uita ca periuta de dinti este esentiala in pastrarea dintilor fara carii si a gingiilor sanatoase. O periuta de dinti aleasa corect si folosita conform tehnicilor de periaj corect efectuat, reduce substantial: aparitia cariei, inbolnavirea gingiilor si efortul depus in timpul periajului.

De multe ori, te-ai aflat in fata rafturilor cu periute de dinti, intrebandu-te ce fel de periuta sa cumperi. Foarte des, sfarsesti prin a alege ori o periuta foarte scumpa, gandindu-te ca trebuie sa fie eficienta, ori o periuta „aspectuoasa”, aleasa in functie de design. Sunt si persoane care nu acorda nici un fel de atentie periutei de dinti, luand din raft, la intamplare, una de orice fel.

Ce periuta de dinti alegem?

In ceea ce priveste copiii, periutele de dinti sunt pe etape de varsta, in functie de marimea cavitatii bucale si a dintilor. De asemenea, periutele pentru adulti sunt pe diferite marimi. Trebuie sa ne alegem periuta potrivita pentru marimea deschiderii gurii si a dintilor. Nu vorbim aici de maner, ci de partea activa, cea cu manunchiurile de peri.

Daca alegem o periuta prea mare, nu facem decat sa ne chinuim si sa ranim gingiile. In cazul alegerii unei periute de dinti prea mici, prelungim timpul periajului si riscam aparitia problemelor gingivale, deoarece perii acestor periute nu ajung sa realizeze un masaj corespunzator gingiilor.

De asemenea, trebuie sa tinem cont si de duritatea perilor care alcatuiesc periuta. Sunt persoane care au gingii foarte sensibile, care sangereaza cu usurinta, precum si dinti hipersensibili (diagnostic care trebuie pus de catre medicul dentist, care constata din ce cauza apare sangerarea si hipersensibilitatea dentara, precum si cat timp este indicat sa se utilizeze o periuta soft).

Pe piata, intalnim si periute cu perii foarte duri. Acestea nu sunt indicate pentru periajul dentar, ci pentru periajul lucrarilor mobile acrilice. Cele mai multe periute au o duritate medie a perilor, deoarece, de obicei, sunt folosite de marea majoritate a populatiei.

Daca folosesti o periuta de dinti cu duritate medie, ai grija sa nu apesi foarte tare periuta la periaj, deoarece risti sa ranesti gingiile. Daca ai tendinta sa periezi dintii cu forta, apeleaza la o periuta soft sau extra soft.

Daca citesti cu atentie ambalajul periutei de dinti, observi ca, in dreptul partii active a periutei, este precizata duritatea perilor, respectiv: soft, medium sau hard. De asemenea, citind ambalajul, poti afla daca perii sunt din nylon sau naturali.

Este recomandabil sa folosesti o periuta cu peri din nylon, pentru ca acestia sunt manufacturati in urma unor indelungate experiente, sunt facuti astfel incat sa se curete foarte bine si foarte usor si, in acelasi timp, se usuca repede. Perii naturali, chiar daca uneori curata mai bine, nu se pot spala forte bine, se usuca foarte greu, fiind, astfel, infectati. Ca atare, la fiecare periaj nu facem altceva decat sa introducem microbii subgingival.

Si forma perilor periutei este foarte importanta. Este indicat sa folosesti o periuta care are la capat un manunchi de peri mai inalti, urmat de peri mai scurti. Acest lucru ne usureaza accesul catre suprafetele distale ale ultimilor molari si curata simultan doua suprafete dentare.

Schimba periuta de dinti o data la trei luni. In cazul celor mai multe periute de dinti, o parte din peri sunt markeri de culoare. Atunci cand perii s-au decolorat, periuta trebuie schimbata.

Manerul periutei are si el importanta sa. Unele persoane au nevoie de un maner mai mare, altele de unul mai mic, potrivit cu dimensiunea mainii. Este esential sa alegi o periuta care sa iti ofere confortul necesar, precum si posibilitatea de a manui periuta cat mai usor.

Exista si manere de periute flexibile. Acestea atenueaza din forta periajului si sunt idicate persoanelor care apasa excesiv pe periuta de dinti in timpul periajului.

Foloseste periuta de dinti interdentara daca ai dinti spatiati sau inghesuiti sau porti aparat ortodontic.

Ai grija de periuta ta. Nu o imprumuta – periuta este un lucru strict personal. Spala foarte bine periuta dupa fiecare periaj. Scutur-o de cateva ori pentru a se usca mai repede. Fereste partea activa care are contact cu exteriorul, iar daca folosesti un capac pentru capul periutei, asigura-te ca acesta are orificii pentru scurgerea apei din periuta si pentru aerisire.

Dupa toate aceste sfaturi, sigur iti va fi mai usor sa alegi periuta de dinti potrivita, careia ii vei acorda aceeasi atentie ca si pastei de dinti si metodelor de periaj.

Sursa:http://www.eva.ro/sanatate/medicina-preventiva/cum-alegem-periuta-de-dinti-articol-4388.html

Comments are closed.