Endodonția se ocupă de interiorul (Endo) dintelui (Dontia) fiind o specialitate separată în stomatologie.

Interiorul dintelui conține țesut moale numit pulpă dentară și este compusă din: vase sanguine, nervi, celule specializate. Spațiul care adăpostește acest țesut moale se numește camera pulpară, iar prelungirile sale de-a lungul rădăcinilor se numesc canale radiculare. Nervii și vasele sanguine pătrund în dinte printr-o mică deschidere (gaură) numită apex situat la capătul canalului, de regulă în vârful rădăcinii. Țesuturile care înconjoară rădăcina poartă denumirea de parodontiu, iar parodontiul situat la vârful rădăcinii lânga apex se numește parodontiu apical.

1.1     De ce este necesar un tratament endodontic?   

Un tratament endodontic urmărește să elimine țesutul inflamat sau infectat, să curețe și să dezinfecteze toți pereții camerei pulpare și ai canalelor radiculare care au venit în contact cu țesutul bolnav și, în final, să obtureze (umple) canalele radiculare cu materiale speciale astfel încât bacteriile să nu mai aibă spațiu în care să se dezvolte. Scopul principal al acestui tratament este de a crea un mediu steril în interiorul dintelui astfel încât țesuturile înconjurătoare care au fost afectate să se poată vindeca, iar dintele să poată fi folosit în continuare corespunzător.

Cele mai frecvente cauze care conduc la îmbolnăvirea pulpei dentare sunt: cariile profunde care ajung până în vecinătatea camerei pulpare, efectele iritante ale unor manopere executate la nivelul dintelui, traumatisme dentare (accidente). În aceste condiții pulpa poate evolua în două moduri:

1. spre inflamație și atunci avem de-a face cu o pulpiță; de regulă, inflamația pulpei înaintează dinspre camera pulpară spre canalele radiculare până la apex. Pulpa devine sensibilă la stimuli termici (cald, rece) și apar dureri spontane. În unele cazuri mai ușoare inflamația pulpei evoluează fără durere astfel încât pacientul nu o poate sesiza. În această situație pulpa evoluează spre

2. mortificare (pulpa moare) numită gangrena pulpară (dacă nu sunt implicate bacterii și inflamația pulpei este determinată de agenți fizici sau chimici se folosește și termenul de necroză). În acest caz dintele nu va mai fi sensibil la cald și la rece. În gangrene bacteriile produc toxine foarte urât mirositoare în momentul deschiderii dintelui. Dacă nu s-a realizat o intervenție terapeutică până la acest moment inflamația, respectiv bacteriile vor afecta și zona din jurul vârfului rădăcinii, iar pulpița sau necroza se va complica cu o parodontită apicală (inflamația țesuturilor din jurul apexului) și apoi cu abces dentar (acumulare de puroi în această zonă) extinzându-se și la regiunile învecinate. Dintele va deveni foarte sensibil la presiune (în momentul mestecării sau simplă atingere) creând senzația că «este mai înalt» decât ceilalți. Pe radiografie parodontita apicală apare în general ca o zonă mai închisă la culoare care cuprinde ca o căciulă vârful rădăcinii.

Dacă s-ar întampla la fel cu un țesut în orice altă parte a organismului corpul l-ar elimina și s-ar vindeca formând țesut nou. În cazul dintelui este o situație specială deoarece țesutul moale afectat este complet izolat de restul corpului fiind incapsulat de țesut dur dentar. În această situație este datoria medicului să facă ceea ce corpul nu poate face.

1.2     Ce este un tratament endodontic ?      

În general tratamentul se efectuează în una sau două ședințe, dar aceasta depinde de complicațiile apărute și de tehnica medicului. După realizarea anesteziei se separă dintele care va fi tratat de restul cavității orale cu o folie de cauciuc numită diga  pentru a preveni infectarea cu saliva în timpul tratamentului și respectiv împiedicarea ajungerii în cavitatea bucală a hipocloritului de sodiu cu care se dezinfectează canalele.

În functie de gradul de afectare a pulpei și a parodontiului apical medicul va alege dacă este posibilă tratarea într-o singură ședință sau se impun ședințe intermediare în care anumite substanțe vor fi aplicate temporar pe canale înainte de obturația definitivă. (cel mai frecvent se aplică pastă de hidroxid de calciu).

   Tratamentul endodontic. Ce este el ?

Pasul 1:

După ce s-a instalat anestezia montează folia de protective, diga, apoi se face o deschidere în coroana dintelui până se ajunge în camera pulpară la nerv

Pasul 2:

Se identifică toate canalele din rădăcini și se măsoară lungimea lor

Pasul 3:

Se scoate afară toată pulpa inflamată ( verv+vase de sânge) ; se curață canalele, se rașchetează pereții cu ajutorul acelor; se irigă cu soluție de hipoclorit de sodium și apoi se usucă

Pasul 4:

Se umplu apoi canalele cu pasta sigilantă și conuri de Gutaparca

Pasul 5:

Dintele se închide cu o obturație provizorie.

În ședința următoare după ce se face o radiografie de control a tratamentului, se plasează o obturație definitivă. Pivoții de fibră de sticlă sau  dispozitive metalice se pot introduce pentru a fixa mai bine plomba definitivă.

Dintele tratat endodontic nu este un dinte «mort» deoarece el va fi în continuare susținut de structurile înconjurătoare (parodontiul cu toate componentele sale) putând rezista în timp la fel de bine ca un dinte netratat endodontic.

Sursa: http://www.paginamedicala.ro