Periajul profesional

Home »  Uncategorized »  Periajul profesional

Periajul profesional

On octombrie 13, 2013, Posted by , In Uncategorized, With No Comments

peri

Factorul principal al apariţiei cariei dentare, al tartrului şi al parodontopatiilor  marginale (boală parodontală) este placa bacteriană, un biofilm reprezentat de microorganisme ce aderă pe suprafeţele dinţilor şi nu poate fi îndepărtat printr-o simplă clătire a gurii sau sub jetul de apă (a dispozitivului apa/aer). Se poate depune şi pe suprafeţele obturaţiilor (plombelor), aparatelor ortodontice (dentare) sau pe lucrări protetice prezente în cavitatea bucală. Pentru a îndepărta cu succes placa bacteriană, stomatologii recomandă 3-4 sesiuni uzuale de igienă orală zilnic (precum: periajul dinţilor, folosirea apei de gură şi a atei dentare) dar şi periaje profesionale la 2-4 luni.

Ce este periajul profesional ?

Periajul profesional este o măsură preventivă realizată doar în cabinetul dentar de către medicul stomatolog. Această măsură are scopul de a completa metodele de igienă orală pe care pacientul şi le poate aplică singur, acasă. Este dovedit faptul că placă bacteriană care nu a fost îndepărtată pentru o perioada mai lungă de timp (veche), nu se poate înlătura prin periajul normal, realizat de către pacient, la domiciliu. În plus, cu ajutorul periajelor profesionale, în afară de îndepărtarea optimă a plăcii bacteriene, se pot corecta şi unele tipuri de discromii exogene (coloraţii ale dinţilor ce pot să apară datorită unor alimente precum vinul roşu, cafea sau a fumatului).

În funcţie de corectitudinea şi eficienţa igienei dentare şi a riscului de apariţie a cariei dentare  ale pacientului, constatate de către medicul dentist, acesta va propune un plan de control al igienei orale; prin vizite regulate ( la 2-4-6 luni), în decursul cărora se vor realiza evaluări ale indicelui de placă bacteriană  pentru a depista locurile în care nu s-a efectuat o igienizare corectă. Aceste vizite se opresc, în general, după un periaj profesional.

Cum se realizează periajul profesional ?

periaj profesionalAcest tip de periaj se realizează cu ajutorul unor piese care se montează în dispozitivul “contra-unghi” a unitului dentar ( a scaunului dentar). Aceste piese sunt defapt periuţe circulare cu diametru mic, confecţionate din filament de plastic dur. Pe ele se aplică o pastă profesională abrazivă, cu diferite arome, care poate conţine sau nu flor (depinde de scopul periajului).

Medicul aplică periuţa pe toate suprafeţele dentare în timp ce această produce mişcări circulare. Forţă de aplicare este moderată iar procedeul este sută la sută nedureros. În general, pentru a realiza o igienizare completă, este indicat că periajul să fie însoţit şi de o şedinţa de Air Flow.

Când se mai utilizează periajul professional ?

Periaj profesional si detartrajÎnainte de tratamente profilactice precum : fluorizare, sigilare şanţuri şi fosete ocluzale.
De asemenea, periajul profesional este realizat ulterior unei intervenţii de detartraj cu ultrasunete pentru o curăţire suplimentară şi pentru a lustrui dinţii (pe un dinte neted şi lucios placa bacteriană aderă mult mai greu).
Înainte de aplicarea bracketilor aparatelor ortodontice (dentare).
Înaintea tratamentelor de albire dentară.

Sursa:http://www.doctoruldedinti.info/periajul-profesional/

Comments are closed.